Pugilista Clubului Sportiv Botoșani, Ecaterina Dănileţ, a reușit o performanță fantastică, cucerind medalia de bronz în limitele categoriei 60 de kilograme la Campionatul European de box destinat juniorilor care a avut loc la Anapa în Rusia.
„A fost foarte bine. Am avut încredere în ea și am știut de la începutul competiției că poate realizeze lucruri mărețe în Rusia. Are un psihic formidabil, care o ajută enorm de mult. Este o luptătoare înnăscută. Se poate spune că e cel mai bun produs al boxului botoșănean după mine. Îmi calcă pe urmă. E în ultimul an de junioare și este la prima performanță majoră din carieră. E prima participare și prima medalie europeană. Cu performanța din Rusia a reușit să obțină calificarea și la Mondialul de anul viitor de junioare. Mă bucur enorm de mult pentru performanța ei. Mi-a egalat performanța. Eu am câștigat bronzul la senioare însă sper și îmi doresc din toată inima să mă depășească. Este un rezultat care îmi dă și mie încredere pentru că și eu sunt la început de drum în această meserie de antrenor și speranță că voi avea o carieră strălucită și voi scoate în continuare campioni pentru boxul botoșănean”, a declarat Larisa Roșu, antrenor Clubul Sportiv Botoșani.
În total la turneul final al Campionatului European de box destinat juniorilor (n.r. masculine și feminine), delegația României a obținut patru medalii dintre care două de argint și două de bronz.
Medaliile de argint au fost obținute la categoria 54 kg atât la feminin cât și la masculin de pugiliștii Alexandra Ana Maria Gheorghe și Adrian Preda, sportivii români fiind învinși în finale de irlandeza Gartland Ellie Mai, respectiv de rusul Tiulemeşev Khunkerkhov.
Cele două medalii de bronz ale României la Europeanul din Rusia au fost obținute de Ecaterina Dănileţ (60 kg) şi Petronela Georgiana Schinteie (80 kg).